Connect with us

Politică

Deputatul Costel Barbu „sare” la PSD pentru pensionarii militari: „Stimați PSD-iști, luptați-vă cu noi, nu cu pensionarii! Respectați-vă promisiunile!”

Publicat

de

Deputații social democrați au blocat propunerea legislativă a PNL privind modul în care se face actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat, opunându-se dezbaterii în procedură de urgență, anunță Costel Barbu, deputat PNL Teleorman, într-o postare pe pagina sa de facebook.

Fac un apel către colegii mei social democrați din Camera Deputaților: NU folosiți pensionarii militari în luptele voastre electorale!
Este clar că PSD se răzbună pe PNL, partenerul de coaliție, contrar acordului existent pe acest subiect!
Pur și simplu este o chestiune de orgoliu al PSD. Este inadmisibil să arunci într-o luptă electorală cetățenii, să îi lovești unde îi doare mai tare și făcându-i să sufere, furându-le drepturile, doar pentru că proiectul a fost depus de PNL și nu de PSD!
Există sute de mii de oameni care aşteaptă această lege şi, pe cale de consecinţă, trebuie să o votăm cât mai repede.
Stimați PSD-iști, luptați-vă cu noi, nu cu pensionarii! Respectați-vă promisiunile și deblocați votul pentru drepturile pensionarilor militari!”, este mesajul parlamentarului de Teleorman.

Deputatul Costel Barbu mai amintește faptul că PNL a mai avut o inițiativă favorabilă pensionarilor militari, prin care Ministerul Finanțelor, condus de liberalul Marcel Boloș,  a promovat, iar Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care plafonul de neimpozitare a pensiilor militarilor crește de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.
Măsura a intrat în vigoare de la 1 octombrie, iar de ea beneficiază circa 200.000 de pensionari militari.
Totodată, deputatul liberal face un apel și către premierul Marcel Ciolacu, căruia îi cere să fie echilibrat, chiar și în contextul campaniei electorale.
Așadar, fac un apel și către premierul Marcel Ciolacu: fiți echilibrat și corect, domnule Prim Ministru! Echitate și dreptate pentru toți românii, chiar dacă actele normative nu sunt inițiate de PSD și nu le puteți valorifica drept capital electoral!”.