Connect with us

Știri

Consiliul Județean Teleorman, „suflat” cu AUR pentru următorii patru ani! Gabriel Florea, liderul județean al partidului, recomandări pentru colegi: „Să nu uitați de jurământul făcut”

Publicat

de

Noua configurație politică din cadrul Consiliului Județean Teleorman a fost investită, joi, in cadrul unei ședințe solemne.

Președintele Adrian Gâdea, ales cu peste jumătate din totalul voturilor exprimate și consilierii județeni au depus jurământul, preluând oficial funcțiile care le permit să fie parte din deciziile importante pentru Teleorman.
După alegerile locale din iunie, noua formulă politică se modifică substanțial.
PSD deține majoritatea, PNL a pierdut parte importantă din puterea de decizie și a apărut AUR cu trei consilieri.
Unul dintre ei este Gabriel Florea, liderul formațiunii Alianța pentru Unirea Românilor Teleorman, care, la final, le-a urat succes colegilor săi și, totodată, le-a recomandat să nu uite de jurământul făcut cu mâna pe Biblie.
Noul mandat a fost marcat de mai multe mesaje adresate celor prezenți.
Președintele Adrian Gâdea le-a mulțumit teleormănenilor pentru încredere și colegilor pentru implicare și a precizat că, pentru interesul comunităților din județ, va colabora cu toți decidenții, indiferent de culoarea politică.
Au mai luat cuvântul și consilierii PSD Ioana Panagoreț și Eugen Vlad, iar din partea PNL au vorbit Gabriel Bulumac și  Lucian Militaru.