Publicat
pe datade
de către
Total ImpactCostel Barbu, deputat de Teleorman, a participat la peste 70% de investiri în funcție, primari și consilieri aleși în urma rezultatelor de la alegerile locale.
Alături de prefecta Vera Mitran, atentă la respectarea procedurilor legale, deputatul Barbu i-a asigurat pe toți edilii, indiferent de culoarea politică, de susținerea sa ca parlamentar de Teleorman, în implementarea proiectelor.
„Pentru mine contează mai puțin culoarea politică, atunci când vine vorba de comunitățile din județul în care m-am născut, am crescut și am rămas. Campania electorală va trece. Oamenii ne dau votul cu speranța că vom face ceva pentru acest județ.
Prin urmare, noi avem obligația morală și legală de a susține toate proiectele, atunci când orice primar are nevoie de ajutor pentru comunitatea lui. În opinia mea, acesta este rolul nostru acolo, în Parlament. Să facem tot ce putem pentru oamenii care și-au pus speranța în noi„, a declarat Costel Barbu pentru Total Impact.
La investirea aleșilor locali din cea mai mare comună teleormăneană, Orbeasca, deputatul Barbu a avut parte și de un moment emoționant. Un bărbat, aflat în mulțimea care participa la eveniment, a venit către el și i-a mulțumit pentru ajutorul acordat la un moment dat unei persoane dragi.
„Datorită dumneavoastră astăzi trăiește. I-ati salvat viața. V-am văzut aici și am vrut să vă mulțumesc„.
Momentul l-a încurcat un pic pe deputatul Barbu, care nu își mai aducea aminte exact de acest ajutor, dar l-a și emoționat în același timp.
Întrebat ce sentiment are când oameni pe care i-a ajutat în particular vin să îi mulțumească, Costel Barbu a avut un singur răspuns, acela că cea mai mare satisfacție a unui om este un astfel de moment, recunoștința sinceră a oamenilor pe care i-ai ajutat necondiționat în momente critice din viață lor.
La finalul maratonului prin județ, parlamentarul liberal a transmis un mesaj public tuturor aleșilor locali.
„Atunci când interesul pentru a le oferi oamenilor ceea ce își doresc și pentru a le asigura bunăstare și prosperitate primează în fața oricăror alte preocupări, mergi în mijlocul lor, îi asculți, cauți soluții împreună cu ei, îi ajuți când au nevoie de susținere, te bucuri alături de ei în momentele frumoase pe care le trăiesc.
Consider că este un nou început pentru toți. Și pentru comunitățile noastre, și pentru edili, și pentru mine. Îmi doresc să continuăm colaborarea și dialogul și să putem să punem în practică foarte multe proiecte pentru teleormăneni.
Le doresc doamnelor și domnilor primari un mandat plin de reușite, cu foarte multe investiții în comunitățile pe care le reprezintă și îi asigur de întreaga mea deschidere ca să punem, împreună, în practică numai lucruri bune pentru cei care ne-au acordat încrederea lor.
Felicitări, doamnelor și domnilor și mult succes”.
Revoltă într-un sat din Teleorman! Preotul vrea să plece, sătenii dau vina pe fosta preoteasă: „Nu vrea să plece, e forțat de ea”
Curse regulate de transport public spre și dinspre București, în premieră pentru locuitorii din Scurtu Mare! Autoritățile locale sunt în discuții cu transportatorii și pentru satele aparținătoare!
Plecări de lux la CCR! 180.000 de lei cadou pentru fiecare judecător la final de mandat și mulți nervi pentru că “a aflat presa”
Deputatul teleormănean Mădălin Borș, mai puține vorbe, mai multă implicare! Ultimele modificări ale Planului de Guvernare pentru Energie!
Deputatul de Teleorman Mădălin Borș, proiect de lege pentru securitatea cibernetică a României!
Comuna Scurtu Mare revine la viață, după mai mulți ani de stagnare! Investiții, normalitate și divertisment, în ordinea corectă!
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |