Connect with us

Știri

IPJ Teleorman, declarație de presă! Opt incidente electorale până la această oră/VIDEO

Publicat

de

Conform datelor centralizate la nivelul Centrului de Comunicare Județean Teleorman, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral.

Au fost sesizate 8 posibile incidente electorale: 2 sunt confirmate, 3 sunt în curs de verificare și 3 nu s-au confirmat.
De la începerea votării, două persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.
Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.
Având în vedere solicitările pe acest subiect, reiterăm că potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, respectiv de ieri de la ora 7.00,  este interzisă.
Potrivit Deciziei nr. 4546 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, deci este interzisă continuarea promovării electorale inclusiv pe aceste rețele.
Precizăm că în cursul zilei de ieri sancțiunile pentru continuarea propagandei electorale au fost aplicate unor persoane fizice.
În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații MAI, indiferent de persoanele implicate.
CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN TELEORMAN