Connect with us

Știri

România și Bulgaria intră în Schengen de la 1 Ianuarie 2025! Vor rămâne doar controalele aleatorii, timp de șase luni!

Publicat

de

România și Bulgaria au fost acceptate în spațiul Schengen, începând cu 1 Ianuarie 2025.

S-a făcut. E hotărât. Este meritat. România și Bulgaria vor adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025. Felicitări cetățenilor din ambele țări care au muncit din greu și îndelung pentru acest lucru. Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură și mai unită”, a transmis Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.

Astfel, timpul de așteptare la vamă, uneori ore și zile întregi, se va reduce spre zero, atât pentru cetățenii particulari cât și pentru transportatori.
Vor rămâne, totuși, controale aleatorii pentru încă șase luni, în baza informațiilor primite de autorități, după efectuarea unor analize de risc.
Nu vor mai fi oprite mașini decât atunci când se impun verificări pentru cei aflați în vizorul autorităților.
De altfel, aceste măsuri suplimentare există în mai multe țări din Europa, precum Olanda, Germania și statele nordice.
România în Schengen vine la pachet cu multe beneficii.
Cetățenii care își petrec concediile în afara țării sau pur și simplu au nevoie să se deplaseze în statele aflate în spatiul Schengen vor ajunge mult mai repede la destinație.
De asemenea, transportatorii și companiile vor reduce considerabil costurile legate de deplasări în afara României, ceea ce poate deschide o poartă pentru noi investiții în țara noastră.