IPJ Teleorman a transmis rezultatele unei actiuni desfășurate în acest weekend, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean.
Potrivit reprezentanților instituției, în data de 15/16 februarie, în intervalul orar 22:00-02:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman, au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în zona de competență a Secției nr.7 Poliție Rurală Crângu.
În acest context, polițiștii au legitimat 50 de persoane și au verificat 25 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5000 de lei, dintre care 2 sancțiuni pentru nererespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 11 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 2 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999.
A fost oprit din a mai circula pe drumurile publice un autovehicul care nu prezenta siguranță în trafic, fiind retras certificatul de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 24 de testări privind consumul de băuturi alcoolice.
„În continuare, polițiștii vor lua toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice”, este mesajul transmis de IPJ Teleorman.