Connect with us

LifeStyle

Pâine caldă pentru toți bătrânii din comună! Dracea, comuna din Teleorman în care autoritățile locale au grijă de oamenii neajutorați!

Publicat

de

După ce a ajutat toți bătrânii din comună să treacă ușor peste episodul cu ninsori abundente, Primăria Dracea, județul Teleorman, a oferit și pâine caldă tuturor.

În fiecare an procedăm așa, atunci când e frig. Aici am dezvoltat o comunitate unită, nu o relație cetățen de rând – domnu’ primar. Avem grijă de toți cei care au nevoie, nu numai acum, în general. Oamenii sunt bătrâni, mulți sunt singuri, își pun speranța în noi. La țară nu e ca la oraș. Facem parte toți dintr-o comunitate în care nimeni nu este lăsat în urmă, în special atunci când natura ne pune la încercare„, a declarat primarul Cristian Tismănaru.

Reamintim faptul că județul Teleorman se află de zile bune sub avertizare meteo de ninsori abundente, iar stratul de zăpada care s-a depus a fost unul consistent.
La Dracea, primarul și viceprimarul și-au publicat numerele de telefon personale, pentru cetătenii care mai au nevoie de ajutor, imediat după ce au fost curățate toate strazile, cu utilajele primăriei achiziționate pe fonduri europene.
În plus, acolo unde locuiesc bătrâni sau persoane neajutorate, angajații primăriei au mers la fiecare în parte, le-au curățat zăpada în curte și la poartă, iar  unora le-au spart lemne pentru foc.
După ce s-au asigurat că toți sunt bine, Primaria Dracea a oferit tuturor pâine proaspăt scoasă din cuptor, cu ajutorul societății comerciale Euroagra SRL.