Știri

Laboratorul de anatomie patologică din Alexandria, dotat cu echipamente moderne pentru diagnostic oncologic!

Publicat

de

La Spitalul Județean de Urgență Alexandria au sosit primele echipamente de ultimă generație destinate laboratorului de anatomie patologică.

Investiția este realizată prin proiectul „Modernizarea și eficientizarea diagnosticului oncologic”, finanțat din fonduri europene, și are ca scop scurtarea timpului de diagnosticare și creșterea preciziei în identificarea afecțiunilor oncologice.

Președintele Consiliul Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a anunțat public livrarea primelor aparate care vor moderniza laboratorul și vor îmbunătăți semnificativ actul medical.

Echipamentele noi instalate:

– procesor automat de țesuturi,

– stație automată de colorare și montare lame,

– centrifugă de rutină,

– criomicroton,

– linie automată pentru citologie,

– microton automat cu tăviță antistatică și placă de răcire.

Aceste dotări permit realizarea mai rapidă a analizelor de laborator și oferă medicilor instrumente moderne pentru stabilirea unui diagnostic corect și rapid, o etapă esențială în tratamentul pacienților oncologici.

În perioada următoare sunt așteptate și alte echipamente, astfel încât laboratorul să funcționeze la standarde europene.

Dotarea laboratorului de anatomie patologică reprezintă un pas important pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților din Teleorman„, a transmis Adrian Gâdea.

Lasă un comentariu
Exit mobile version