Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a participat la Bruxelles, în Parlamentul European, la evenimentul intitulat „Consolidarea cadrului financiar multianual în vederea adaptării la nevoile actuale și viitoare ale comunităților locale și a stimulării competitivității economice la nivel național și regional”.
Potrivit acestuia, reuniunea a adus la aceeași masă reprezentanți ai instituțiilor europene și naționale, europarlamentari, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiții, ai mediului de afaceri, precum și președinți de consilii județene și primari din regiunea Sud-Muntenia.
În cadrul dezbaterilor au fost analizate perspectivele viitorului cadru financiar multianual al Uniunii Europene și modalitățile prin care acesta poate răspunde mai eficient nevoilor comunităților locale și regionale.
Adrian Gâdea a menționat că temele discutate sunt importante și pentru județul Teleorman, în condițiile în care viitoarele alocări financiare europene vor influența continuarea proiectelor de dezvoltare, modernizarea infrastructurii și susținerea investițiilor locale.
Președintele Consiliului Județean consideră că o colaborare mai strânsă între instituțiile europene, administrațiile locale și mediul economic poate contribui la elaborarea unor politici publice adaptate provocărilor actuale și la identificarea unor noi oportunități de finanțare pentru comunitățile locale.