Caz șocant în Teleorman, descoperit de autorități, joi după amiază, în localitatea Pietroșani.
Un azil de bătrâni, care funcționa clandestin, a fost descoperit de autorități, în urma unor informații primite în contextul scandalului național privind tratamentul inuman aplicat în centrele sociale din Voluntari.
La fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe SAJ, SMURD și Autospeciala pentru Transport Victime Multiple a ISU Teleorman, echipaje de poliție și reprezentanți ai instituțiilor cu competențe în domeniu.
Au fost găsite 17 persoane, cele mai multe în vârstă, unele cu dizabilități, care erau ținute în condiții insalubre și de multe ori înfometate.
În documente, proprietatea figura ca pensiune turistică, nicidecum ca azil de bătrâni sau centru social, iar femeia care administra locul le-a spus autorităților că cei găsiți în clădirea sa sunt, de fapt, turiști aflați în vacanță.
Vecinii „pensiunii” susțin, însă, cu totul altceva. Oamenii spun că acolo funcționa un azil, iar cei care se aflau în interior erau ținuți sub cheie, nu aveau voie să iasă din curte.
Mai mult, de multe ori se auzeau strigate disperate de foame, iar unii dintre ei ajungeau chiar la gardul celor care locuiesc alături, pentru a cere mâncare.
Cele 17 persoane au fost transportate la spitalele din județ și la Căminul de bătrâni din comuna Talpa, iar organele de cercetare au demarat o anchetă în acest caz.