Deputatul AUR de Teleorman, Gabriel Florea, a anunțat duminică faptul că a fost ales în funcția de Secretar General Adjunct al partidului, în urma congresului în care George Simion a fost reales ca președinte.
„Astăzi, Congresul Partidului l-a reales pe George Simion în funcția de președinte. Mă onorează faptul că, făcând parte din echipa sa, am fost ales în funcția de Secretar General Adjunct”, a transmis parlamentarul în mesajul publicat pe rețelele de socializare.
Gabriel Florea le-a mulțumit lui George Simion, secretarului general Titus Păunescu, colegilor de partid, delegaților prezenți la congres și, în mod special, teleormănenilor, despre care spune că i-au oferit sprijinul necesar pentru a ajunge în poziția pe care o ocupă astăzi.
„Este o responsabilitate pe care o asum cu maximă seriozitate”, a mai precizat deputatul.
În finalul mesajului, acesta a transmis sloganul cu care AUR a încheiat congresul: „Creștem. Credem. Învingem. Mergem înainte, cu aceeași credință: ideile devin fapte.”
