Publicat
pe datade
de către
Total ImpactUn incendiu izbucnit miercuri seară, în Alexandria, județul Teleorman, a făcut scrum o casă și tot ce era în jurul ei, pe o suprafață de 600 mp.
Proprietarul a asistat neputincios la lipsa de dotări a pompierilor care au ajuns primii la fața locului, cu singura autospecială disponibilă în Alexandria.
Deși ulterior au mai fost trimise în sprijin și alte mașini de stingere, incendiul a mistuit absolut totul în jur.
Detașamentul de Pompieri Alexandria are în dotare trei autospeciale, însă, din păcate, la incendiul de amploare din Alexandria a ajuns doar una.
De ce? Pentru că o a doua autospecială a fost trimisă la București pentru verificare tehnică, iar a treia se afla, unde credeți, în comuna campioana la incendierea deșeurilor, Smârdioasa, despre care am scris de mai multe ori, ultimul articol fiind redactat chiar înainte de incendiul izbucnit în Alexandria.
Mai exact, pompierii nu au făcut față intervenției pentru că pur și simplu nu aveau cu ce.
Nu este prima dată când autospecialele ISU sunt solicitate la tot felul de incendii provocate, cum ar fi cele de vegetație uscată și deșeuri de tot felul pe la gropile ilegale de gunoi.
Însă, în timp ce pompierii sunt „târâți” la intervenții provocate de oamenii primarilor sau „alintații” lor, fie ei mari agricultori sau vânzători de fier vechi provenit din mașini dezmembrate și apoi arse pe spațiul public, adevăratele incendii fac ravagii în altă parte a județului, iar pompierii ajung acolo insuficient dotați.
La prima vedere, pentru că ei sunt în centrul atenției la fața locului, cei de la ISU sunt aproape linșați atunci când nu fac față intervenției. În realitate, adevărata problemă este mult mai amplă și arată, în toată „splendoarea” lui, un sistem corupt, nepăsător, care tolerează cu bună știință adevărate clanuri mafiote formate din autorități și șmecheri.
Nu putem ști exact dacă ceea ce s-a întâmplat ieri în Alexandria ar fi avut un rezultat mai „blând”, in cazul in care a doua autospecială nu ar fi fost solicitată la Smârdioasa, pentru a stinge incendiul de la groapa de la groapa de gunoi sau de pe câmp, provocat cu știința autorităților locale. Un lucru, însă, este cert: toleranța față de ilegalități duce la consecințe grave și, culmea, cei care ar trebui să asigure ordinea și sa pedepsească aspru astfel de fapte găsesc scuze penibile sau acționează cot la cot cu infractorii.

Ilie Bolojan, huiduit pentru al doilea an consecutiv la Constanța, de Ziua Marinei. „Aplaudați marinarii! Bolojan, acasă!”
Cel mai tânăr primar din România nu vrea să facă economie stingând lumina în sate. „Avem localități în care mai locuiesc doar bătrâni, nu îi voi lăsa în întuneric, orice s-ar decide la București”.
Locuitorii din Smârdioasa au primit mesaj RO-ALERT după două ore de expunere la fum. Pompierii au intervenit cu măști de protecție.
„Antreprenorii” din Smârdioasa au paralizat din nou circulația rutieră. Oamenii au sunat la 112, dar Poliția spune că „nu are făptaș”.
Cinci ani de întârzieri la proiectul ANL din Alexandria. Tinerii nu se pot muta, 70 de locuințe sunt blocate de lipsa intervenției Agenției Naționale de Locuințe.
Mister pe DN6, în Teleorman. Un tânăr a fost găsit mort pe marginea drumului, iar polițiștii sunt în alertă.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |