Connect with us

Știri

Spitalul Județean de Urgență Alexandria, inclus într-un program național de screening pentru boli cronice.

Publicat

de

Spitalul Județean de Urgență Alexandria va participa la un nou proiect național din domeniul sănătății, axat pe prevenția și depistarea precoce a factorilor de risc asociați bolilor cronice.

Anunțul a venit de la Consiliul Județean Teleorman,  prin președintele instituției, Adrian Gâdea.

Unitatea medicală din Alexandria este parte a proiectului „Organizarea unui program de prevenție și depistare precoce (screening) a factorilor de risc comuni ai bolilor cronice”, implementat de Spitalul Universitar de Urgență București, în parteneriat cu alte zece instituții și organizații publice și private din domeniul sănătății.

În cadrul acestui proiect, Spitalul Județean de Urgență Alexandria va avea un rol direct în implementarea la nivel regional a programului de screening, destinat identificării factorilor de risc comuni ai bolilor cronice.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul Programului Sănătate 2021–2027. Obiectivul general îl reprezintă extinderea accesului egal și în timp util la servicii medicale de calitate, în special pentru persoanele vulnerabile, defavorizate socio-economic sau care trăiesc în comunități marginalizate.

Programul național de screening vizează informarea, consilierea și mobilizarea a 28.220 de persoane din grupuri vulnerabile, precum și facilitarea accesului la servicii medicale preventive, evaluări de risc, analize rapide și alte măsurători, pentru 22.576 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 42.975.454,67 lei, din care finanțarea nerambursabilă acordată se ridică la maximum 41.338.327,59 lei, reprezentând 96,19% din valoarea aprobată.

Durata de implementare este de 47 de luni, proiectul urmând să se desfășoare în perioada decembrie 2025 – noiembrie 2029.