Connect with us

Știri

Alexandria face ordine în comerțul haotic! Trotuarele sufocate de tarabe vor intra sub reguli stricte!

Publicat

de

Alexandria, reședința județului Teleorman, se află într-un amplu proces de modernizare, cu străzi reabilitate și trotuare refăcute.

Deși „noul look” arată mult mai ingrijit decât în trecut, imaginea cotidiană a orașului este încă umbrită de comerțul haotic care a pus stăpânire pe domeniul public. Lăzi cu legume și fructe trântite în fața magazinelor, haine expuse pe umerașe la marginea trotuarului și, nu de puține ori, vulcanizări care lucrează direct pe trotuar, obligând pietonii să ocolească printre mașini.

Pentru a pune capăt acestor practici, Primăria Alexandria a aprobat prin H.C.L. nr. 234/30.07.2025 un Regulament pentru desfășurarea comerțului de întâmpinare, ce va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Reguli și taxe pentru comercianți

Noile prevederi stabilesc că persoanele fizice și juridice care doresc să expună marfă în fața spațiilor comerciale trebuie să depună o cerere la Primărie, însoțită de lista produselor, planul de amplasament și copia avizului comercial. Avizul va fi emis pe o perioadă de minimum șase luni și va fi condiționat de plata unei taxe de 5 euro/mp/lună, calculată la cursul BNR din ziua plății. Suma se achită integral, în avans, pentru întreaga perioadă solicitată.

Suprafața maximă admisă pentru comerțul de întâmpinare nu poate depăși 10% din suprafața spațiului comercial, fără a fi mai lată decât fațada magazinului. În cazul trotuarelor, trebuie păstrată o lățime liberă de minimum un metru pentru circulația pietonilor.

Zone interzise

Regulamentul vine și cu interdicții clare. Pe Strada Libertății, tronsonul dintre strada Ion Creangă și strada București, în zona pietonală centrală, activitatea este interzisă. Aceeași regulă se aplică și în Piața Centrală (cu excepția tarabelor pentru fructe și legume), pe carosabil, piste de biciclete și rampe de acces pentru persoane cu dizabilități.

Amenzi între 800 și 2.500 de lei

Comercianții care vor ignora regulile riscă amenzi contravenționale cuprinse între 800 și 2.500 de lei.

O măsură așteptată

Decizia administrației vine după numeroase plângeri din partea cetățenilor, care s-au arătat exasperați de modul în care trotuarele au fost transformate, la voia întâmplării, în depozite improvizate de marfă sau în ateliere de vulcanizare. Practic, pietonii erau nevoiți să se strecoare printre roți, cricuri și lăzi cu produse, deși orașul se prezintă ca unul aflat în plin proces de modernizare urbană.

Prin introducerea acestor reguli, Primăria încearcă să aducă o imagine civilizată în spațiul public, astfel încât trotuarele să revină la rolul lor firesc, acela de a fi folosite de oameni, nu de tarabe și cauciucuri.