Connect with us

Știri

Incendiu în Teleorman, la școala din Prunaru! Zeci de elevi și trei profesori s-au autoevacuat!

Publicat

de

Un incendiu a izbucnit marți, în jurul orei 10.00, în satul Prunaru, comuna Bujoreni, județul Teleorman, la acoperișul școlii gimnaziale.

Potrivit ISU Teleorman, flăcările au fost observate la nivelul asterealei din lemn, în zona unui coș de fum defect.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM).
Până la sosirea echipajelor, din clădire s-au autoevacuat 28 de elevi și trei cadre didactice. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Incendiul s-a manifestat mocnit, la nivelul acoperișului, în jurul unui coș de fum defect. În prezent, pompierii decopertează zona pentru a se asigura că nu există focare ascunse”, au transmis reprezentanții ISU Teleorman.

Ghiozdanele copiilor au fost scoase din clase și predate, astfel încât aceștia să poată pleca acasă în siguranță.

Intervenția este în desfășurare, vom  reveni cu mai multe  informații!