Connect with us

Politică

Medicul urgentist Alin Neamu, noul președinte „la Alexandria”. Daniel Constantin: „Un om respectat și cu potențial uriaș”

Publicat

de

Schimbare de „gardă” la PNL Alexandria. Liberalii au decis să meargă pe o carte nouă și l-au ales pe doctorul Alin Neamu, medic cunoscut la Spitalul Județean și consilier local, drept președinte al organizației municipale.

Anunțul a fost făcut public de Daniel Constantin, liderul PNL Teleorman, care spune că „partidul are nevoie de oameni care să redea energia filialei din reședința de județ”.

Colegii mei mi-au propus și am aprobat o nouă listă de 26 de persoane care fac parte din biroul politic local și un nou președinte. Chiar dacă e o considerare locală, îl vedem ca pe o persoană nouă în politică. Poate că n-a fost în prim-plan până acum, dar e un om cu potențial mare, în care ne punem multă încredere. Este vorba despre doctorul Alin Neamu, consilier local, medic recunoscut la nivelul Spitalului Județean”, a declarat Constantin.

Mandatul lui Alin Neamu este interimar, dar va merge până în 2027, la fel ca în toate organizațiile PNL cu conducere interimară.

Am încredere că domnul Alin Neamu va reorganiza această filială extrem de importantă pentru noi. Sper să poată, prin vocea pe care o are în Consiliul Local, să îmbunătățească viața celor care trăiesc în Alexandria”, a mai spus liderul liberal.

Printre cei care l-au susținut pe noul președinte se află și Cornel Gogan, primarul din Videle, care crede că partidul are nevoie de oameni cu profilul medicului Alin Neamu.

Cred că organizația PNL Teleorman trebuie să fie înconjurată de oameni ca el. Alin Neamu este un om integru, cu experiență, care zi de zi se lovește de oameni și le înțelege nevoile. Din punctul meu de vedere, este cea mai bună alegere. Avem nevoie de oameni care înțeleg administrația înaintea politicii„, a spus Gogan.

Primarul din Videle este convins că energia și ambiția lui Neamu pot schimba dinamica organizației din Alexandria

„Experiența colegilor și energia lui Alin Neamu, sunt sigur, vor aduce rezultate vizibile în reședința județului Teleorman”.