Publicat
pe datade
de către
Total ImpactMinistrul Agriculturii, Florin Barbu, s-a deplasat în Teleorman, vineri, pentru întâlniri cu producătorii din zonă.
Prima oprire a fost la Cervenia, unde, începând de luni, vor fi demarate procedurile legale pentru construirea unui centru de colectare legume-fructe, care va permite producătorilor mici din Teleorman să își vândă marfa către marii retaileri.
Acest proiect a mai fost în planul altor guverne și în promisiunile altor partide dornice de voturi în campania electorală, însă, concret, până acum, nu s-a făcut nici un pas în această direcție.
Legumicultorii așteaptă de mult timp construirea unui astfel de centru în Teleorman și spun că investiția i-ar ajuta să nu mai piardă produsele care se perimează ușor și, nu în ultimul rând, să obțină un preț decent pe munca lor.
Până în prezent, la nivelul județului nostru, puțini producători reușeau să își vândă marfa către hypermarketurile din zonă, motivul principal fiind lipsa cantității mari de care ar fi fost interesați retailerii.
Odată cu construirea acestui centru, comercianții mari vor putea găsi, într-un singur loc, suficiente produse pentru a fi achiziționate și vândute la raft.
Legumicultorii vor avea posibilitatea să predea marfa la acest centru de colectare, chiar dacă dispun de cantități mici, iar hypermarketurile, care acum nu prea colaborează cu producătorii noștri, pe motiv că doresc să cumpere cantități mari dintr-un singur loc, vor avea posibilitatea să achiziționeze produse în condițiile invocate de ei.
Centrul de colectare legume-fructe va fi amplasat la Cervenia pentru că în această zonă se află cel mai mare bazin legumicol din zonă.
„Ne dorim să ajutăm producătorii români, care au fost greu încercați în ultimii ani, în contextul crizelor de toate felurile, iar acesta este un prim pas spre susținerea lor. Le respectăm munca și vom fi alături de ei. Gustul autentic românesc al legumelor noastre nu trebuie să se piardă”, a declarat Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, care l-a însoțit pe ministru pe tot parcursul vizitei.
Și dacă tot au avut ocazia să discute față în față cu ministrul Agriculturii, producătorii teleormăneni au ridicat și alte probleme importante, cum ar fi crearea unei linii de procesare a produselor românești, care să permită prepararea legumelor și fructelor în condiții optime, iar ulterior să ajungă pe piață, la prețuri decente, ca produse de calitate.
Totodată, producătorii i-au cerut ministrului să ia în considerare și introducerea subvenției pentru ceapă, având în vedere că multe state membre UE finanțează această producție.
Pe parcursul vizitei,
ministrul Florin Barbu a generat discuții interactive atât cu producătorii teleormăneni, cât și cu primarii din județ, aceștia din urmă având un rol important în implementarea viitoarelor proiecte guvernamentale menite să susțină producătorii români.
Paradox în Teleorman! Votanți AUR din rural, de acord cu Bolojan la taxarea „băieților cu vile din sat”.
Marinarul dispărut ieri pe Dunăre, în zona Islaz, este de negăsit. Salvatorii au reluat căutările.
Microbuz care transportă navetiști, inclusiv elevi de liceu, derapat în șanț la intrare în Răsmirești. „Era sticlă pe jos”.
Ucraina exclude România de pe lista statelor cu care acceptă dubla cetățenie. Statul român nu reacționează.
Cel mai cunoscut parlamentar de Teleorman este…președintele Consiliului Județean. Ce spun teleormănenii la final de an(VIDEO)
Spitalul Județean de Urgență Alexandria, inclus într-un program național de screening pentru boli cronice.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |