Connect with us

Politică

Vera Mitran aleasă de liberalii teleormăneni pentru funcția de prefect, în locul lui Haralambie Epure!

Publicat

de

Liberalii s-au întâlnit, miercuri, în ședința Biroului Politic Județean, unde au hotărât, prin vot, cine va fi noul reprezentant al Guvernului în teritoriu. Membrii BPJ au nominalizat-o pentru funcția de prefect pe Vera Mitran, în prezent șefa Administrației Finanțelor Publice Teleorman.

Au fost patru abțineri niciun vot împotrivă, restul voturilor fiind pentru. Abținerile au venit de la senatorul Eugen Pîrvulescu, deputata Maria Stoian, consilierul județean Florin Titirișcă și primarul comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru, care au avut o altă opțiune pentru funcția de prefect, pe Nicoleta Voicu.

După demisia actualului prefect, Haralambie Epure, candidat pentru funcția de primar al municipiului Alexandria, prin Hotărâre de Guvern, acesta va fi înlocuit de Vera Mitran, care va prelua funcția cu o provocare majoră: organizarea alegerilor în județul Teleorman, cu tot ce implică această responsabilitate.