Elevii care primesc, în prezent, burse sociale urmează să primească încă 30 de euro lunar, sub formă de voucher, însă doar în perioada cursurilor, nu și...
Mihail, un tânăr de numai 17 ani din Alexandria, Teleorman, e pregătit să lupte din nou cu cancerul. A câștigat deja două bătălii – prima la...
Săptămâna trecută, liberalii teleormăneni au votat retragerea sprijinului politic pentru funcția de vicepreședinte al CJ Teleorman în cazul lui Adrian Florescu. Motivul oficial a fost activitatea...
Anul acesta, parcă mai mult decât oricând, unitățile de învățământ din Teleorman au fost analizare „la sânge”, după ce prefectul Haralambie Epure a dispus o analiză...
Senatul a votat, joi, în unanimitate, componenţa Biroului permanent pentru a doua sesiune ordinară a acestui an, fiecare grup parlamentar susţinând aceiaşi senatori ca în sesiunea...
După o vacanță de două luni, parlamentarii s-au întors la legi și modificări legislative, la comisiile din care fac parte și, nu în ultimul rând, la...
Societatea Piețe și Târguri, aflată în subordinea Consiliului Local Alexandria, consiliu majoritar al PSD, care nu suflă în fața primarului Victor Drăgușin, reușește cu succes să...
Nici nu s-a uscat bine tușul pe hotărârea de achitare în dosarul Belina a lui Mircea Dumitrescu, administratorul Consiliului Județean Teleorman, că problemele penale au reapărut,...
Un tânăr de 19 ani din comuna Frăsinet, județul Teleorman, a plecat de acasă, sâmbătă după amiază, însoțit de alți tineri, pentru o baie în râul...
Municipiul Alexandria, condus de același primar timp de peste un deceniu, uimește din nou, în sens negativ, ca de obicei. Cei care conduc orașul au decis,...