Publicat
pe datade
de către
Total ImpactDe mai bine de o lună, la Consiliul Județean Teleorman există neînțelegeri între consilierii liberali și cei pesediști, ultimii susținuți de Adrian Gidea, președintele instituției și al PSD Teleorman, care propune împărțirea banilor în Teleorman.
Până în acest moment, nu s-a ajuns la un consens. Liberalii nu sunt de acord cu felul în care dorește PSD să distribuie bugetul, mai ales după ce au descoperit că pe lângă Consiliul Județean funcționează o grămadă de instituții, cu personalitate juridică, pe post de SRL-uri, dar finanțate din banii județului.
Multe dintre aceste „firme” nu își justifică existența, iar liberalii susțin că scopul lor este extragerea banilor publici pentru interese sau datorii de partid, așa că multe dintre ele ar trebui desființate.
Astfel, banii cheltuiți cu salariații, în mare parte oameni plătiți ca să facă…nimic, și banii care se cheltuiesc pe alte plăți, pentru funcționare, ar putea fi redirecționați către domenii care au nevoie de finanțare în folosul comunităților.
Discuțiile aprinse dintre consilierii celor două partide au adus în atenție subiecte și cheltuieli de care, cel mai probabil, nu am fi aflat niciodată.
De exemplu, fosta directoare a Centrului Cultural Teleorman, Elena Laurenția Popa, cea care și-a dat demisia după ce s-a aflat că a încasat două salarii de la stat, în mod ilegal, a cerut ca buget nu mai puțin de 5 milioane lei (5 miliarde de lei vechi) pentru funcționare.
Din această sumă, 300.000 lei, adică 3 miliarde lei vechi sau 60.000 euro, ar urma să fie cheltuiți pe un bust al scriitorului Marin Preda.
Este numai un exempu din proiectul de buget susținut de președintele CJ Teleorman și consilierii PSD.
Practic, dacă s-ar fi votat pe repede înainte, cum se dorea, ar fi urmat să ne trezim cu un bust care ar fi costat cât un apartament cu trei sau patru camere în Alexandria.
De altfel, un bust al marelui scriitor Marin Preda exista deja, dar, cel mai probabil, nu este luat în seamă, deși se află la Muzeul Județean Teleorman.
Bustul scriitorului Marin Preda a fost donat de Gabriel Florea, un afacerist din Alexandria, și a costat aproximativ 1000 de euro.
Probabil propunerea doamnei fost director ascunde și alte elemente, având în vedere la ce preț ajungea, metale prețioase, sculpturi deosebite sau, de ce nu, vreo greșeală de calcul, având în vedere că directoarea este obișnuită să lucreze la…dublu.
Gunoiul aruncat „la grămadă” costă milioane. ADI Deșeuri anunță controale în tot Teleormanul. De luni ajunge și în Alexandria.
Vera Mitran revine în fruntea Prefecturii Teleorman, într-un nou context politic tensionat.
Peste 100.000 de oameni, la Mănăstirea Pantocrator, în fața Sfântului Gheorghe. Un drum al credinței care a umplut câmpia.
Ce spun teleormănenii. Între revoltă și teamă, oamenii cer plecarea premierului Bolojan.
Cea mai frumoasă comună din Teleorman, mai multe petreceri decât proiecte. „Noi aici trăim din vrăjeală”
Statul scoate „lista rușinii” pentru datorii de 1.200 de lei. Guvernul va publica restanțierii pe internet.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |