Publicat
pe datade
de către
Total ImpactGrupul de refugiați cazat vineri seară în Alexandria nu mai are lipsuri. Oameni cu suflet din orașul nostru s-au unit și au contribuit, în mod organizat, cu tot ce este necesar pentru ca cei cinci copii, șase femei și un bărbat să trăiască decent, cât timp vor locui în România.
Grupul este din Odesa și a plecat de acolo printre bombe. Un sentiment pe care mulți dintre noi, care ne plângem de lucruri mărunte, nu îl cunoaștem. Noi am avut de-a face cu războiul doar pe Netflix, însă acum, cumva, cei cu suflet și raționali realizează gravitatea situației și nu se cramponează de reguli fără sens, care nu se mai aplică când vine vorba despre o cauză nobilă.
Este adevărat, despre ce se întâmplă cu refugiații din Alexandria au păreri și cei care au făcut gaură în fotoliul de acasă, în timp ce își dădeau cu părerea despre ce se întâmplă, la fel și tot felul de site-uri care aveau pretenția să fie „invitate” la filmarea refugiaților, de parcă războiul și suferința lui ar face parte din spectacolul de știri abstracte.
Ei sunt cei care „știu” exact ce își doreau oamenii ăștia aflați în necaz, deși nici un „părerolog” nu s-a implicat direct, pentru a afla ce nevoi au.
Noi am fost acolo și, pe această cale, mulțumim colaboratorilor noștri, oameni de afaceri din Alexandria și Roșiorii de Vede, cu ajutorul cărora am reușit să le asigurăm mese calde gratuite și alte lucruri necesare unui trai decent.
Cetățenii ucraineni care fac parte din grupul cazat în Alexandria sunt oameni modești, fără situație materială bună, care și-au consumat toate resursele, în ultima perioadă, după ce au stat zile întregi pe drumuri, fugiți din calea gloanțelor, ca să își salveze copiii.
Când au ajuns în orașul nostru, grație lui Sergiu, un om de afaceri cu suflet mare, din Roșiorii de Vede, nu mai aveau de nici unele.
Așa că singura lor șansă era apelul către noi, cei care locuim în casele noastre și nu știm cum este să fugi printre bombe și să renunți, într-o dimineață, la tot ce ai.
Prin urmare, după ce s-au cazat, refugiații au dorit ca oamenii din Alexandria să știe că sunt aici, iar cei care îi pot ajuta, să o facă.
Acum, toată recunoștința lor se îndreaptă către noi, cei din Teleorman, care am avut puterea să ne punem în pielea lor și să înțelegem că nu este ușor să renunți la tot ce ai, să pleci încotro vezi cu ochii și să nu ai din ce să trăiești, într-o țară străină.
Discurs la școala din Poeni, cu atac politic printre sfaturile pentru copii. Deputatul Valentin Badea și GPT pe post de cârjă pentru creier.
Bărbat din Teleorman, reținut după o înșelăciune cu un „lingou de aur”. Cum ar fi fost păcălit un comerciant din Roșiori de Vede să plătească 7.577 de lei.
Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, textile și periculoase, în Teleorman. Programul pe localități.
Sfântul celor mai puternice rugăciuni împotriva răului, pentru prima dată în România. Mâna Dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă la Alexandria.
Ilie Bolojan, huiduit pentru al doilea an consecutiv la Constanța, de Ziua Marinei. „Aplaudați marinarii! Bolojan, acasă!”
Cel mai tânăr primar din România nu vrea să facă economie stingând lumina în sate. „Avem localități în care mai locuiesc doar bătrâni, nu îi voi lăsa în întuneric, orice s-ar decide la București”.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |