Connect with us

Știri

A fost prins soferul care a trecut printre jandarmi și polițiști ca prin brânză, pe Tineretului! Făcea story din cadă și transmitea să fie luat cu „night vision”/VIDEO

Publicat

de

Șoferul devenit vedetă, miercuri seară, după ce a fost oprit de polițiști și a plecat târâș cu patru jandarmi și o mașină care îi stătea în cale, a fost prins.

După incident, acesta a abandonat autoturismul pe o stradă din sectorul 4 și s-a dus acasă, unde a început să dacă story dintr-o cadă plină cu spumă: „hai că mă luați cu night visionul, dacă e”, a fost una dintre aroganțele individului bănuit că circula drogat la volanul autoturismului Mercedes.
Reamintim că miercuri seară, pe Bulevardul Tineretului, sector 4, București, individul care se afla la volanul autoturismului Mercedes a fost oprit în trafic, după ce mai mulți participanți la trafic au sesizat că acesta conducea haotic și punea în pericol atât pietonii, cât și șoferii, existând suspiciuni că ar fi condus drogat.
Polițistul care l-a oprit nu a reușit să îl dea jos din mașină, așa că în sprijin au venit patru jandarmi.
Nici ei nu au reușit să pună mâna pe șoferul care îi persifla continuu.
După ce s-au „înfoiat” la el de câteva ori, timp în care șoferul le râdea în nas, acesta a plecat târâș cu o mașină care îi blocase accesul pe șosea și cu jandarmii care încercau să îl intimideze la geam.
Ulterior, a abandonat mașina pe o stradă și a dispărut. A fost prins câteva ore mai târziu, după ce făcuse mișto de polițiști și jandarmi, dintr-o cadă plina cu spumă, pe story.