Publicat
pe datade
de către
Total ImpactScandal de proporții în „curtea” IPJ Teleorman, după ce o polițistă angajată din sursă externă s-a dus peste fostul soț, tot polițist, pentru a-i cere socoteală că și-a „permis” să se „încurce” amoros cu o colegă.
Cunoscută ca „Maria Bateria”, femeia a ajuns în rândurile agenților MAI, la Turnu Măgurele, deși „dosarul” său infracțional era cunoscut de toată lumea.
Porecla „Maria Bateria” a primit-o cu mult timp înainte de a deveni polițistă, după ce a fost prinsă în flagrant de actualii colegi furând baterii, împreună cu mai mulți infractori cunoscuți, clienți permanenți ai Poliției Alexandria.
Printr-un concurs de împrejurări, la vremea aceea, Maria a scăpat de acuzații devenind martor împotriva celor cu care furase.
Astfel, angajarea sa în Poliția Teleorman a ajuns să fie legală, dar imorală.
După ce a devenit polițistă, „Maria Bateria” a încercat să se facă „fată de casă”, însă a reușit să se mențină așa doar pentru scurt timp.
S-a căsătorit, a devenit mamă, însă ulterior și-a părăsit soțul, acum și el polițist.
Deși divorțate de ceva timp și chiar se pregătea să oficializeze o nouă relație, Maria Bateria nu s-a lăsat „învinsă” de civilizație.
Când a aflat că fostul soț se întâlnește cu altcineva, a mers direct la ușa apartamentului în care se aflau cei doi, unde a bătut până i s-a deschis, strigând „Poliția, deschideți”.
De aici până la scandal nu a mai fost decât un pas. Toată povestea s-a lăsat cu bătaie, apoi tot ea a sunat la 112 pentru a se plânge că a fost agresată.
În urma acestui circ care nu face cinste Poliției Teleorman și nici sistemului, în sine, IPJ Teleorman a transmis că a început verificările în acest caz și, cel mai probabil, totul se va termina cu sancțiuni care pot merge până la desfacerea contractului de muncă.
„La data de 22 decembrie, a.c., o persoană a sesizat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, un posibil conflict la domiciliul din municipiul Alexandria, județul Teleorman. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman a dispus efectuarea de verificări, de către structura de specialitate, cu privire la stabilirea situației de fapt și în referire la cele apărute în spațiul public”, se arată intr-un comunicat de presă transmis de IPJ Teleorman.
Discurs la școala din Poeni, cu atac politic printre sfaturile pentru copii. Deputatul Valentin Badea și GPT pe post de cârjă pentru creier.
Bărbat din Teleorman, reținut după o înșelăciune cu un „lingou de aur”. Cum ar fi fost păcălit un comerciant din Roșiori de Vede să plătească 7.577 de lei.
Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, textile și periculoase, în Teleorman. Programul pe localități.
Sfântul celor mai puternice rugăciuni împotriva răului, pentru prima dată în România. Mâna Dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă la Alexandria.
Ilie Bolojan, huiduit pentru al doilea an consecutiv la Constanța, de Ziua Marinei. „Aplaudați marinarii! Bolojan, acasă!”
Cel mai tânăr primar din România nu vrea să facă economie stingând lumina în sate. „Avem localități în care mai locuiesc doar bătrâni, nu îi voi lăsa în întuneric, orice s-ar decide la București”.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Pingback: STIRI: Scandal amoros: Polițista Maria "Bateria" și-a prins soțul polițist în pat cu o colegă de birou, căsătorită și ea cu un alt agent - sinceritate.com
Pingback: STIRI: Poliţista Maria "Bateria" și-a prins soţul polițist în pat cu o colegă de birou, căsătorită și ea cu un alt agent - sinceritate.com
Pingback: Poliţista Maria "Bateria" și-a prins soţul polițist în pat cu o colegă de birou, căsătorită și ea cu un alt agent - ? newsflash