În săptămâna patimilor, cu numai trei zile înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului, municipiul Alexandria are probleme grave de conviețuire socială.
Evident, exprimarea este ușor ironică, dar felul în care s-a derulat presupusul incident nu poate fi tratat în mod serios, având în vedere deznodământul.
Un pensionar a sunat la numărul unic de urgență 112, deranjat de doi tineri care se sărutau într-o mașină oprită în zona unei străzi intens circulate din Alexandria, reclamând faptul că cei doi “făceau și alte chestii”, în mijlocul oamenilor care treceau pe acolo, fără nicio jenă.
În urma apelului, s-a declanșat o adevărată desfășurare de forțe la fața locului, doar armata și pompierii au lipsit, pentru a-i sancționa pe tinerii aflați în locul și momentul nepotrivit.
Ajunși la “caz”, polițiștii locali și polițiștii naționali au constatat că cele sesizate nu se confirmă, iar cei doi “intruși” nu călcaseră în picioare legea, de dragul unor trăiri greu de stăpânit.
Rămase fără obiectul apelului de urgență, forțele de ordine s-au retras, iar în final nimeni nu a fost sancționat. Nici tinerii, nici pensionarul deranjat de iubirea aproapelui în Săptămâna Patimilor nu au avut de suferit financiar, deși, cu această deplasare la o sesizare absurdă, sunt puse pe drumuri echipaje care ar putea să se ocupe de probleme care contează cu adevărat, nu de povești sexuale eșuate.
