Consiliul Județean Teleorman a organizat astăzi Gala Excelenței în Educație 2025, un eveniment dedicat recunoașterii performanței școlare, în cadrul căruia au fost premiați elevii din județ care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale, desfășurate în anul școlar 2024–2025.
Premiile au vizat competiții cu finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, iar alături de elevi au fost recompensați și profesorii îndrumători, pentru contribuția lor la formarea și susținerea performanței academice.
La festivitate a fost prezent și Adrian Gâdea, președintele Consiliul Județean Teleorman, care a transmis un mesaj de apreciere tuturor celor premiați și le-a vorbit celor prezenți despre importanța educației ca investiție strategică în viitorul comunității.
Reprezentanții administrației județene i-au asigurat pe elevii, profesorii și părinții din Teleorman că vor primi tot timpul sprijin instituțional pentru educație, prin susținerea proiectelor educaționale și încurajarea performanței, precizând că elevii cu rezultate deosebite reprezintă un motiv de mândrie pentru județ.
Evenimentul s-a încheiat cu urări de succes și încurajări adresate tinerilor performeri, în perspectiva unui parcurs profesional și personal solid, construit pe educație și merit.
