Connect with us

Știri

Noi contracte de finanțare pentru investiții în Alexandria, Videle și alte localități din Teleorman.

Publicat

de

Mai multe proiecte de investiții destinate dezvoltării comunităților din județul Teleorman au primit finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia, după semnarea unor noi contracte la sediul Consiliului Județean Teleorman.

La eveniment a fost prezent și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat.
Contractele vizează proiecte de investiții în domeniul educației, infrastructurii și eficienței energetice, beneficiarii fiind administrațiile publice locale din mai multe localități ale județului.
Printre proiectele care vor beneficia de finanțare se numără extinderea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 4 din municipiul Alexandria prin realizarea unei săli de mese și a unor noi spații de învățământ, precum și construirea unei săli de mese la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 din Alexandria.
La Videle vor fi implementate două investiții importante: modernizarea Parcului Central și un proiect de creștere a eficienței energetice și gestionare inteligentă a energiei la Școala Gimnazială nr. 1.
De asemenea, au fost semnate contracte pentru construirea unor săli de sport și amenajarea unor spații destinate programului „Școală după școală” în comunele Conțești, Măldăeni, Gălăteni și Lunca.
Totodată, comuna Botoroaga va beneficia de finanțare pentru demolarea unei construcții existente și construirea unei noi creșe în satul Valea Cireșului.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Teleorman, în perioada următoare urmează să fie semnate contracte și pentru alte proiecte, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia, ceea ce va permite continuarea investițiilor în dezvoltarea localităților din județ.