Publicat
pe datade
de către
Total ImpactActivitatea noului Guvern al României trebuie să reprezinte o continuare firească a proceselor de dezvoltare și modernizare a României, prioritățile fiind creșterea economică și accelerarea reformelor în toate domeniile de activitate.
Cabinetul anterior, condus de primul-ministru PNL Nicolae Ciucă, și-a îndeplinit cu brio misiunile deloc ușoare referitoare la stabilizarea țării, într-o perioadă dificilă, cu crize succesive, iar reprezentanții liberali în Executiv și-au încheiat cu succes mandatul, aducând plus valoare actului guvernării.
Coaliția de guvernământ a decis amânarea desemnării noului Guvern până la finalizarea grevei din învățământ, fapt ce a reprezentat o dovadă de respect pentru milioanele de cadre didactice, elevi și părinți, care au așteptat reluarea cursurilor și încheierea în condiții optime a anului școlar.
Prioritatea principală a actualei conduceri executive este de a transpune în practică Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reformelor aferente acestuia și aplicarea sa concretă fiind o garanție consistentă a progresului României și românilor.
O altă țintă asumată se referă la asigurarea stabilității politice, în contextul geopolitic complicat, determinat de războiul din Ucraina, fapt ce presupune continuarea eforturilor presupuse de calitatea României de pol de stabilitate în estul Europei și în regiunea Mării Negre.
Alte trei obiective majore care stau la baza Programului de guvernare al noului Executiv sunt reducerea inflației, pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor, recalibrarea financiară a sistemelor de Educație și Sănătate, precum și creșterea investițiilor publice și private.
Modul în care s-a realizat transferul administrativ dintre cele două guverne a fost o demonstrație de responsabilitate a partenerilor politici, care, de altfel, a fost atestată nu doar în raport cu abordarea problemelor din educație, ci și în relațiile cu toate categoriile sociale.
În consecință, avem garanția că vom asista la continuitatea actului guvernării impus de Executivul condus de Nicolae Ciucă în aceeași direcție, respectiv îndreptată preponderent spre rezolvarea problemelor stringente ale populației.
PNL va transpune în realitate toate punctele din programul de guvernare asumat, astfel încât actul de guvernare să se regăsească în mod covârșitor în protejarea coșului zilnic al românilor și în creșterea gradului de bunăstare a acestora.
Deputat PNL Teleorman,
MARIA STOIAN
Scandal în coaliție pe banii pensionarilor. PSD nu vrea să renunțe la ajutoare, PNL le răspunde ironic. „Tăiați de la voi dacă vreți buget pentru social”
Nicușor Dan, mesaj pentru români, în plină escaladare în Orientul Mijlociu: „Țara noastră nu este în pericol. Prioritatea acum este repatrierea cetățenilor români blocați în spațiile aeriene închise”
De 1 Martie, pompierii împart pliante pentru situații de urgență, polițiștii, flori. Șoferiță oprită în trafic: „Le stă mai bine așa umani”
Cel mai tânăr primar din Teleorman schimbă imaginea unei comune ironizate ani la rând. Ilie Lăzărescu aduce la Scurtu Mare primul Centru Respiro pentru persoanele cu dizabilități.
DNA a început „curățenia de primăvară”. Încă o primărie din București s-a trezit cu mascații la ușă.
Paradox în Teleorman! Votanți AUR din rural, de acord cu Bolojan la taxarea „băieților cu vile din sat”.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |