Publicat
pe datade
de către
Total ImpactRomânia traversează o perioadă extrem de fastă sub aspectul perspectivei investițiilor în domeniul energetic.
Finanțările europene considerabile de care dispunem, decarbonizarea economiilor, precum și tehnologii¬le de nişă, precum reactoarele nucleare mo-dulare şi exploatarea hidrogenului, ne conferă oportu-nităţi uriașe pentru viitor.
În acest context îmbucurător, dezvoltarea și multiplicarea producțiilor de energie alternativă, energie verde, trebuie armonizată și sincronizată cu provocările actuale ale pieţei interne, precum și cu evoluţia consumului de energie.
Grație eforturilor coaliției guvernamentale și a mediului privat, România ar putea dispune, în scurt timp, de 10.000 de MW energie verde suplimentară față de cantitatea produsă în prezent. În condițiile scăderii cu 10% a cererii de energie de pe piața internă, în primele trei luni ale acestui an, specialiștii estimează că, în cazul continuării trendului existent, am putea deveni o țară exportatoare, cu satisfacerea totală a consumului național.
Pe acest fond optimist, se impune însă dinamizarea atragerii fondurilor europene spre investiții concludente în energia verde. Intrarea efectivă a banilor europeni trebuie să fie obligatoriu dublată de rezolvarea problemelor legate de formarea forţei de muncă, ca un element vital în realizarea potențialului optim pe zona de energie verde. Aceste proiecte presupun un număr considerabil de oameni, cu pregătire și capacitate specifică, iar procesul de instruire necesită, în primul rând, timp.
Într-o piață cu un grad ridicat de volatilitate, avem perspective pozitive în ceea ce privește semnarea noilor contracte ale proiectelor de energie verde. În ultima perioadă, s-a constatat creșterea gradului de securizare a energiei, prin contracte bilaterale, care le permit consumatorilor să-și asigure o parte din necesarul de consum, la un preț sustenabil.
Nu în ultimul rând, având în vedere cererile de racordare existente, precum și accelerarea noilor contracte, România își poate atinge țintele aferente Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, care prevede creșterea exponențială a producției de energie, prin dezvoltarea de proiecte eoliene și solare.
Sunt convinsă că dinamizarea proiectelor aferente producției de energii alternative va ridica exponențial calitatea pieței interne de energie, efectele sinergice ale acestei evoluții urmând să conducă și la mult așteptata separare a investitorilor reali de cei speculativi.
Maria Stoian – Deputat PNL Teleorman
VIDEO/Momentul dramatic în care tânăra mamă din Teleorman a fost ucisă de fostul soț în fața copilului, care alerga după ei! „Tati a bătut-o pe mami”
Control de la IGPR în Teleorman, după crima care putea fi evitată! Se verifică modul în care polițiștii au gestionat situația!
Crima din Teleorman, o tragedie anunțată la 112! „Aspectele nu se confirmă”, iar acum tânăra mamă e moartă!
Caz șocant în Teleorman! O tânără mamă ucisă în plină stradă de cel care avea interdicție să se apropie de ea!
O comună din Teleorman, de la glumă la exemplu! Scurtu Mare, dovada că se poate și la sate!
Proiect de lege! Amenzi de 20.000 de lei pentru „lipsă de respect” față de funcționari. Dar cine îi amendează pe funcționarii care batjocoresc cetățenii?
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |