Drumul care leagă județul Teleorman de Argeș, DJ 504, a ajuns din nou in atenția publică, după ce un cunoscut instructor auto de la școala de șoferi Andreea și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier, între Alexandria și Lăceni.
Bărbatul de 60 de ani se afla în timpul orelor de curs împreună cu un elev din Putineiu, iar în mașină se pare că se mai afla și o rudă a elevului.
Impactul a fost teribil și suficient de ciudat cât să nu înțeleagă nici polițiștii sosiți la fața locului cum s-a întâmplat.
Aitoutilitara care a intrat în coliziune cu masina de școală era avariată serios în față, iar cea in care se afla instructorul auto era făcută praf în spate.
Inițial, mai multe persoane au susținut că impactul a fost frontal. Ulterior, când s-au mai calmat spiritele, s-a constatat că această variantă nu este posibilă, pentru că mașina de școală nu era lovită și în față.
Martori nu erau, pentru că cei care se aflau în mașinile implicate nu puteau vorbi din cauza rănilor.
Instructorul auto a rămas încarcerat și a fost scos de pompieri în stop cardio respirator. Echipajul cu medic de la SAJ a încercat zeci de minute manevre de resuscitare, însă nu l-au mai putut salva.
Elevul care se afla în mașina de școală și cel care îl însoțea au fost și ei grav răniți, au primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior au fost transportați la UPU Alexandria cu multiple traumatisme.
Nici celălalt șofer nu a putut povesti cum s-a întâmplat. Și el a fost grav rănit.
Tragedia de astăzi a venit la mai puțin de oră distanță de un alt accident, pe același DJ 504, petrecut în localitatea Perii Broșteni. Un motociclist a ajuns la spital după ce a lovit puternic un autoturism care a virat stânga.