Publicat
pe datade
de către
Total ImpactDeputatul de Teleorman, Mădălin Borș, specialist în energie, a avut marți o intervenție tehnică în Parlament, „glazutată” cu ironii, în cadrul dezbaterii moțiunii depuse de AUR pe tema energiei.
În locul unui discurs spectaculos, Borș a ales o abordare tehnică, punctând, cu exemple și cifre, erorile din textul moțiunii, pe care le-a numit „confuzii fundamentale„ și „fake news ambalate politic”.
Parlamentarul a explicat că România funcționează energetic în regim sincron cu întreaga Europă, fiind membră ENTSO-E încă din 2009, și că producția de energie, inclusiv cea regenerabilă, este integrată în Sistemul Energetic Național.
„Știți cu cine România nu funcționează în regim sincron? Cu Rusia”, a spus Borș, criticând catalogarea energiei verzi drept „nesincronă”, așa cum era formulat în textul moțiunii.
Deputatul a atras atenția și asupra unui alt exemplu vehiculat în document, potrivit căruia piața de energie ar fi instabilă, prezentând variații de preț între 0,08 și 3,31 euro/MWh în aceeași zi. „La acel preț maxim de 3,31 euro/MWh, un român cu consum obișnuit ar plăti 1,6 lei pe lună la electricitate. Ați confundat România cu Iranul„, a replicat Borș de la tribună.
Un alt punct critic a vizat afirmația că reactorul 1 de la Cernavodă ar fi fost oprit. Parlamentarul a clarificat că retehnologizarea unității este programată abia la finalul anului 2026, iar Grupul 1 este în prezent funcțional, în parametri normali. De asemenea, deputatul a subliniat că retragerea din exploatare a unor grupuri energetice pe cărbune nu este o decizie unilaterală a ministrului Energiei, ci o obligație stabilită prin PNRR, negociată la nivel european.
Borș a vorbit și despre dezechilibrele din sistem generate de producția de energie regenerabilă necompensată prin stocare, exemplificând cu cifre: 47,5 GWh aflați în dezechilibru în luna iulie, în valoare de 127,3 milioane de lei, sumă suportată de aproximativ 9,1 milioane de consumatori. Soluția propusă, deja în lucru, este creșterea capacităților de stocare a energiei, printr-un program național gestionat de Ministerul Energiei.
În finalul intervenției, Borș a avut și un mesaj direct către colegii din opoziție: „Când folosiți ChatGPT pentru redactarea moțiunilor, ar fi util să utilizați versiuni avansate și, mai ales, să vă îmbunătățiți cunoștințele în domeniu”.
Discurs la școala din Poeni, cu atac politic printre sfaturile pentru copii. Deputatul Valentin Badea și GPT pe post de cârjă pentru creier.
Bărbat din Teleorman, reținut după o înșelăciune cu un „lingou de aur”. Cum ar fi fost păcălit un comerciant din Roșiori de Vede să plătească 7.577 de lei.
Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, textile și periculoase, în Teleorman. Programul pe localități.
Sfântul celor mai puternice rugăciuni împotriva răului, pentru prima dată în România. Mâna Dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă la Alexandria.
Ilie Bolojan, huiduit pentru al doilea an consecutiv la Constanța, de Ziua Marinei. „Aplaudați marinarii! Bolojan, acasă!”
Cel mai tânăr primar din România nu vrea să facă economie stingând lumina în sate. „Avem localități în care mai locuiesc doar bătrâni, nu îi voi lăsa în întuneric, orice s-ar decide la București”.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |