Consiliul Județean Teleorman a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a DJ 703, pe tronsonul cuprins între limita cu județul Olt și Buzescu. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Teleorman, Adrian Gâdea.
Proiectul vizează un tronson de 69,2 kilometri și este finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, Prioritatea P4 – „O regiune mai accesibilă”.
Contractul de execuție a fost încheiat între Consiliul Județean Teleorman și asocierea formată din S.C. Compania de Drumuri și Poduri S.R.L., lider de asociere, și S.C. Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi S.R.L.
DJ 703 pornește de la limita județului Teleorman cu Olt și traversează intravilanul și extravilanul localităților Balaci, Siliștea Gumești, Ciolănești, Necșești, Vârtoape, Călinești, Mavrodin și Buzescu, până la conexiunea cu DE 70.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Teleorman, modernizarea acestui tronson ar urma să îmbunătățească siguranța rutieră și condițiile de circulație, să reducă timpul de deplasare și să asigure o legătură mai bună între localitățile traversate și principalele artere rutiere.
Semnarea contractului de execuție reprezintă etapa care precede începerea efectivă a lucrărilor la unul dintre cele mai lungi tronsoane de drum județean incluse într-un proiect de modernizare în Teleorman.
