Există protest, furie sau nemulțumire și este absolut firesc într-o lume în care libertatea este un scop comun la nivel mondial.
Dar există și spectacolul grotesc, numit de cei care îl creează „libertate de exprimare”, în care te duci cu telefonul în fața unor jandarmi aflați în cordon și începi să-i blestemi, considerând că e dreptul tău.
O femeie prezentă la protestul ciobanilor din 15 septembrie 2026 și-a filmat singură prestația și a considerat-o suficient de demnă de laudă încât să o publice și pe Facebook.
„Trădătorilor” și „Să vă moară sămânța”, însoțite de avertismentul „Se întoarce roata”, sunt doar câteva dintre „patriotismele” emanate.
În fața ei? Niște jandarmi, mulți dintre ei tineri, aflați la muncă.
Oameni care trebuie să stea acolo și să înghită inclusiv mizeriile aruncate în față de cineva care are luxul să urle tocmai pentru că cei cu uniformă nu-i pot răspunde pe măsură.
Curaj extraordinar să blestemi un băiat de 20 și ceva de ani pe care nu-l cunoști, să-i dorești să-i dispară „sămânța” și apoi să-i sugerezi că va veni vremea când tabăra ta va regla conturile cu el.
Asta ar trebui să fie România salvată?
Pentru că aici nu mai vorbim despre agricultori, revendicări, taxe sau nemulțumirea legitimă față de decidenți. Vorbim despre ceva mult mai urât: despre oameni care au ajuns atât de îmbibați de ură încât consideră firesc să transforme orice uniformă, orice om aflat „dincolo”, într-un dușman care trebuie umilit și amenințat.
Fascinant este și că filmarea nu a fost surprinsă pe ascuns de altcineva. Autoarea și-a filmat singură comportamentul și l-a pus pe internet. Cu alte cuvinte, nu doar că nu vede nimic greșit în ceea ce face, ci consideră probabil că avem în față o demonstrație de curaj și patriotism, să urli la niște oameni care, prin natura serviciului, nu-ți pot răspunde.
❗️Cât despre „se întoarce roata”, formularea merită ținută minte
Pentru că atunci când discursul despre schimbarea puterii începe să semene cu promisiunea unei răfuieli cu cei considerați „trădători”, problema deja nu mai este cine se află la conducere, ci la ceea ce ne așteaptă dacă astfel de personaje ajung vreodată să dețină un minim de putere.
⚠️ Atenție! Imaginile conțin limbaj licențios și expresii jignitoare. Materialul este publicat în context jurnalistic.
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept All”, you consent to the use of ALL the cookies. However, you may visit "Cookie Settings" to provide a controlled consent.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.