Connect with us

Știri

Un polițist din Alexandria, care cântă la biserică, prins băut și drogat la volanul unei mașini furate.

Publicat

de

În timpul liber, politistul este și diacon onorofic la mănăstirea din localitatea Crângu, județul Teleorman, unde ajută preoții la cântare.

Cum a ajuns agentul preot să fie prins de colegii săi băut și drogat la volanul unei mașini furate?

Ei bine, totul a început vineri seara, când polițistul a mers în vizită la un prieten, cu care a băut toată noaptea.
Sâmbătă dimineață, încă nu se știe cum, agentul a ajuns în fața unui bar din Alexandria, unde a văzut o mașină pornită cu cheile în contact, pe care un angajat al localului o lăsase la „încălzit”.
Polițistul s-a urcat în ea și dus a fost. A fost găsit la intrare în Nanov, o localitate din apropierea municipiului Alexandria, de colegii de la Serviciul Rutier, care au fost alertați prin 112 chiar de angajatul barului care, când a ieșit din local și nu a mai găsit mașina, primul gând a fost ca cineva a furat-o.
Agentul a fost testat cu alcooltestul, iar aparatul a indicat o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, sub limita infracțiunii.
Nu același lucru s-a întâmplat atunci când a fost testat cu aparatul drug test, care a indicat faptul că polițistul ar fi consumat și heroină.
Aventura de sâmbătă dimineață l-a costat scump pe agentul preot de la Ordine Publică. Acum este cercetat penal pentru faptele sale și, cel mai probabil, atât cariera de polițist, cât și cea de preot vor lua sfârșit.