Publicat
pe datade
de către
Total ImpactRomânia face pași importanți spre obținerea independenței energetice, demersurile derulate în acest sens de către Guvernul liberal Nicolae Ciucă fiind elocvente și promițătoare.
Printre prioritățile Executivului se află promovarea de noi capacități pentru obținerea energiei verzi, proces inițiat atât în scopul generării unor cantități însemnate suplimentare de energie, cât și în vederea asigurării și creării de noi locuri de muncă cu înaltă calificare.
Unul dintre proiectele derulate în acest sens este dezvoltarea pe scară largă a tehnologiei SMR, respectiv construcția de reactoare nucleare de mici dimensiuni. Realizarea acestora va avea rolul de a suplimenta esențial capacitatea de producție a energiei, fiind, în același timp, un element fundamental în obținerea independenței energetice a României, obiectiv strategic energetic la nivel național.
Operaționalizarea tehnologiei SMR este în plină desfășurare, prin proiectul de investiții dezvoltat de statul român, în parteneriat cu o firmă americană de profil, pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița, finanțarea, în valoare de 14 milioane de dolari, fiind asigurată de Guvernul Statelor Unite ale Americii.
În prezent, sunt în desfășurare discuțiile legate de stabilirea etapelor de proiectare și realizare a acestui proiect de interes național, concentrarea fiind maximizată pe crearea întregului lanț de producție, în vederea implementării ireproșabile a acestei investiții, ce se preconizează a fi una emblematică în Europa, nu doar în regiunea noastră.
Obiectivul scontat de Guvernul Nicolae Ciucă, prin reușita acestui proiect investițional de amploare internațională, este de a asigura României, în cel mai scurt timp, securitatea energetică. În același timp, responsabilii liberali ai energiei susțin finalizarea planurilor de construire a reactoarelor 3 și 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă, investiții, de asemenea, de interes strategic, care vor contribui la creșterea capacității energetice autohtone.
Sunt încrezătoare că, în urma realizării acestor programe energetice majore, țara noastră va deveni astfel nu doar independentă din punct de vedere energetic ci, mai mult, va fi un exportator eligibil de energie, ceea ce va însemna un plus consistent la bugetul național.
Maria Stoian,
deputat PNL Teleorman
Discurs la școala din Poeni, cu atac politic printre sfaturile pentru copii. Deputatul Valentin Badea și GPT pe post de cârjă pentru creier.
Bărbat din Teleorman, reținut după o înșelăciune cu un „lingou de aur”. Cum ar fi fost păcălit un comerciant din Roșiori de Vede să plătească 7.577 de lei.
Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, textile și periculoase, în Teleorman. Programul pe localități.
Sfântul celor mai puternice rugăciuni împotriva răului, pentru prima dată în România. Mâna Dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă la Alexandria.
Ilie Bolojan, huiduit pentru al doilea an consecutiv la Constanța, de Ziua Marinei. „Aplaudați marinarii! Bolojan, acasă!”
Cel mai tânăr primar din România nu vrea să facă economie stingând lumina în sate. „Avem localități în care mai locuiesc doar bătrâni, nu îi voi lăsa în întuneric, orice s-ar decide la București”.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |