Publicat
pe datade
de către
Total ImpactSpitalul Județean Alexandria se confruntă cu o lipsă majoră de medici de mult timp, însă situația se acutizează de la un an la altul.
Mare parte dintre cei care mai profesează în diferite specialități sunt ori pensionari, ori în prag de pensie, iar viitorul este ingijorător în ceea ce privește efectuarea liniilor de gardă. Unii sunt prea bătrâni pentru a mai rezista unui astfel de program, alții…nu există.
Medicii tineri cu greu acceptă să se mute în Teleorman, iar cei care au acumulat experiență, nici atât.
În ultimii ani, au mai existat, sporadic, angajări, o parte dintre ele datorate puterii de convingere a medicului urgentist Cătălin Dumitrașcu, care încă se luptă cu morile de vânt, încercând să eficientizeze Spitalul Județean din Alexandria de când s-a angajat aici.
Dumitrașcu consideră că toți decidenții politici ar trebui să se implice în această problemă, la cererea managerului Alexandru Dobre, însă nimeni nu pare să fi dat importanță deosebită resursei umane.
„Este foarte bine că se tot fac investiții, se construiesc corpuri noi, dar populația trebuie să știe că nu va avea cine să lucreze în ele, așa că vor rămâne cât se poate de goale„, susține medicul de la UPU.
Mai mult decât atât, s-a format și o ruptură între populație și medici, iar unitatea este numită „Spitalul Morții”, în mod frecvent. Cum s-a ajuns aici se știe, vina aparține ambelor părți, pacienți și personal medical, însă, de fiecare dată, din cauza unor situații izolate, toți medicii au fost băgați în aceeași „oală”, catalogați „criminali” și în multe alte feluri care nu fac decât să pună pe fugă orice specialist care ar da un search pe google.
Pe de altă parte, în afară de anunțuri că sunt posturi libere, decidenții nu s-au implicat aproape deloc în aceasta problemă, deși situația era bine cunoscută.
A oferit Consiliul Județean niște „prime de instalare” ca bonus pentru medicii care s-ar muta în Alexandria, însă și acestea au fost plătite cu greu, după multă tărăgănare și indiferență. S-au mai dat câteva apartamente de serviciu, uneori, și cam atât.
Cu toate acestea, nici un specialist nu vine în Teleorman, iar una dintre problemele deloc neglijabile este lipsa oricărei oportunități de viață socială și, mai nou, halul în care arată orașul. Dacă locuitorii Alexandriei s-au obișnuit cu răul, pentru un om care vine aici dintr-un oraș mai dezvoltat primul impact este șocul vizual și instinctul primar de a fugi cât mai departe.
Între timp, banii publici continuă să curgă pe tot felul modernizări și extinderi ale spitalelor din județ, deși aproape toate funcționează mai mult ca dispensare care doar trimit pacienți la Spitalul din Alexandria. Motivul este același peste tot, lipsa specialiștilor.
Situația este critică, riscul ca anumite specialități să rămână fără medic de gardă este iminent.
Dacă nu se va găsi o soluție în viitorul apropiat, judetul Teleorman, deja copleșit de o istorie postdecembristă sumbră, va muri încet și sigur. Și la propriu, și la figurat.

_autotone
SUA cer acces extins la bazele militare din România, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Subiectul se discută mâine în CSAT.
Botanică politică la indigo în orașele din Teleorman. Acțiune AUR și PNL de 8 Martie, cu aceleași lalele galbene.
Teleormanul și România, reprezentate impecabil la un congres european din Polonia. Discurs de excepție al consilierului județean Alina Barbu.
Scandal în coaliție pe banii pensionarilor. PSD nu vrea să renunțe la ajutoare, PNL le răspunde ironic. „Tăiați de la voi dacă vreți buget pentru social”
Nicușor Dan, mesaj pentru români, în plină escaladare în Orientul Mijlociu: „Țara noastră nu este în pericol. Prioritatea acum este repatrierea cetățenilor români blocați în spațiile aeriene închise”
De 1 Martie, pompierii împart pliante pentru situații de urgență, polițiștii, flori. Șoferiță oprită în trafic: „Le stă mai bine așa umani”
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |