Publicat
pe datade
de către
Total ImpactÎn calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat cu o largă majoritate de voturi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, demers legislativ al PNL.
Principala reglementare adusă de acest act normativ se referă la implementarea unor măsuri concrete prin care se încurajează desfășurarea pe teritoriul României a activităţilor specifice ale nomazilor digitali.
Legea votată de Parlament stabilește astfel noul regim fiscal aplicat acestei categorii profesionale, respectiv scutirea de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor de asigurări sociale, respectiv a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.
Acest act normativ armonizează legislația română la cea din țările Uniunii Europene cu privire la acordarea vizei, precum și a regimului fiscal ce se va aplica nomazilor digitali.
Nomazii digitali sunt străinii din state terţe care se stabilesc într-o țară pentru o perioadă mai mare de timp şi care lucrează de la distanţă pentru companii din afara Uniunii Europene.
Noile prevederi legislative vor conduce astfel la atragerea mai multor resurse financiare în România și, de asemenea, alinează țara noastră la schimbările în continuă dinamică de pe piața muncii.
În actualul context geopolitic și european complicat, este evident că anumite elemente grevează în mod tot mai acut desfășurarea optimă a muncii, la nivel internațional. Astfel, telemunca, evoluția tehnologiei și digitalizării, posibilitatea de relocare rapidă dintr-o țară în alta pe tot globul, sunt argumente palpabile în favoarea susținerii actului normativ referitor la regimul fiscal aplicat nomazilor digitali, care, de regulă, își stabilesc destinațiile în funcție de facilitățile oferite de țările respective.
Având în vedere și potențialul turistic de excepție al României, noua lege dă posibilitatea acestor nomazi să aleagă în număr mare țara noastră ca punct terminus. Ei vor putea să lucreze acum de la noi fără să aibă grija dublei impuneri a taxelor pentru veniturile realizate în afara României.
Mă bucur că legea privind regimul fiscal al nomazilor digitali a trecut de votul Parlamentului, în primul rând din cauza impactului pozitiv pe care-l va avea în economia națională, așa cum se întâmplă deja în țări care au reglementat anterior aceste prevederi, precum Croația sau Estonia.
Faptul că și România va deveni prietenoasă cu nomazii digitali înseamnă mai mulți bani în economie, ceea ce se transpune, implicit, prin dezvoltare, evoluție și progres.
Maria Stoian,
deputat PNL Teleorman
Sfântul celor mai puternice rugăciuni împotriva răului, pentru prima dată în România. Mâna Dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă la Alexandria.
Ilie Bolojan, huiduit pentru al doilea an consecutiv la Constanța, de Ziua Marinei. „Aplaudați marinarii! Bolojan, acasă!”
Cel mai tânăr primar din România nu vrea să facă economie stingând lumina în sate. „Avem localități în care mai locuiesc doar bătrâni, nu îi voi lăsa în întuneric, orice s-ar decide la București”.
Locuitorii din Smârdioasa au primit mesaj RO-ALERT după două ore de expunere la fum. Pompierii au intervenit cu măști de protecție.
„Antreprenorii” din Smârdioasa au paralizat din nou circulația rutieră. Oamenii au sunat la 112, dar Poliția spune că „nu are făptaș”.
Cinci ani de întârzieri la proiectul ANL din Alexandria. Tinerii nu se pot muta, 70 de locuințe sunt blocate de lipsa intervenției Agenției Naționale de Locuințe.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Pingback: Deputat Maria Stoian: „Reglementarea regimului fiscal al nomazilor digitali va conduce la o creștere exponențială a economiei naționale” – Prioricont