Connect with us

Știri

Se caută dovezi pentru documentul CSAT! Percheziții la tiktokeri și la omul care a finanțat campania lui Georgescu!

Publicat

de

După ce Curtea Constituțională a României a apărat democrația călcând în picioare fundamentul ei – dreptul de a vota – au apărut dosarele penale pe diverse motive de încălcare gravă a legislației.

În această dimineață au început perchezițiile, iar mascații au descins în mai multe județe.
În Brașov, se caută dovezi la omul de afaceri care a făcut donații pentru campania lui Georgescu, cel care deține o firmă de IT.
În Ilfov și București autoritățile au descins la mai mulți tiktokeri care ar fi îndemnat la revoltă publică.
Deocamdată, dosarele penale în cadrul cărora se fac percheziții în  cazul campaniei lui Călin Georgescu au la bază doar suspiciuni, nu și dovezi concrete.
Între timp, mai multe partide care au obținut un scor jenant la alegeri au cerut la CCR să fie anulate și alegerile parlamentare, care ar fi fost influențate de turul întâi al alegerilor prezidențiale.
Tot mai multe voci, inclusiv cei doi candidați, Elena Lasconi și Călin Georgescu, susțin că decizia CCR a călcat democrația în picioare, în baza unor documente cu conținut de compunere, fără dovezi clare.
Dacă rezultatul alegerilor parlamentare va fi validat, președintele în funcție Klaus Iohannis va fi cel care decide ce partide vor face parte din Guvernul României, având în vedere că va rămâne pe poziție cel puțin până în primăvara anului 2025.
Astfel, PSD, PNL, USR și UDMR ar fi partidele agreate de actuala conducere, din care fac parte cei care au fost și vor rămâne la butoane, cu mici modificări și schimbări de lideri.
În tot acest vacarm politic, acuzațiile celor presați de autoritățile statului, care acum caută dovezi pentru a justifica anularea alegerilor, sunt multiple.
Pe de o parte, se reclamă faptul că toate acțiunile sunt aberante, pe motiv că s-a pornit o „vânătoare” a susținătorilor lui Călin Georgescu, fără dovezi care să arate că a fost atacată România.
Pe de altă parte, se aduc acuzații și celor care ar fi trebuit să se ocupe de siguranța țării la cel mai înalt nivel. Principalele întrebări fac referire la eficacitatea acestor structuri, care nu au venit cu informații înainte de alegeri, ci doar după ce au aflat rezultatul votului, aspect care ridică multe semne de întrebare.
Cert este că, la nivel de percepție publică, instituțiile statului au pierdut aproape toată credibilitatea, din cauza măsurilor haotice pe care le-au luat: validare primul tur de alegeri,  apoi renumărare voturi si oprirea acestui proces în mijlocul lui, iar în final anularea în integralitate a procesului electoral privind alegerea președintelui, după ce începuse votul și 50.000 de români își exprimaseră opțiunea.